Eşanu Andrei, Eşanu Valentina,
Publicat în ziarul Accente, Chișinău, 18 Martie, 2004
După mai mulţi ani de trudă şi nevoinţă prin arhive şi biblioteci, istoricii din multe ţări ale Europei au adunat hrisov lângă hrisov, carte lângă carte, cronică lângă cronică, publicând multe volume şi sistematizând pe această cale toate sursele informative, care ţin de strălucita epocă a lui Ştefan cel Mare. Toate acestea le-au dat posibilitate specialiştilor să ne înfăţişeze un tablou destul de veridic al glorioasei domnii a lui Ştefan voievod. Până la urmă s-a văzut totuşi că aceste documente şi cronici au şi mari lipsuri. În special, s-a observat că documentele şi cronicele vremii nu conţin nici o informaţie privind data naşterii lui Ştefan cel Mare. Ba mai mult, nici un izvor istoric nu indică vârsta la care a murit Ştefan. De exemplu, Grigore Ureche arată foarte vag că tristul eveniment s-a produs pe când voievodul era „bolnav şi slabu de ani… osteneală şi neodihnă, în 47 de ani ” de domnie, de unde se poate întrevedea că domnul muri la o vârstă destul de înaintată.
Istorici şi opinii
Lipsa datelor concrete a generat păreri diferite în literatura de specialitate. Diapazonul cronologic al opiniilor în privinţa datei naşterii lui Ştefan cuprinde anii 1433-1439. Astfel, Nicolae Grigoraş, susţinut ulterior de alţi istorici, admitea că Ştefan s-ar fi născut prin 1433-1435. Constantin Rezachevici crede că evenimentul în cauză a avut loc mai curând pe la 1438 şi că la data stingerii din viaţă voievodul „avea în jur de 65 de ani, poate chiar mai mult”. Leon Şimanschi şi Dumitru Agache încearcă să precizeze data naşterii lui Ştefan, considerând-o de asemenea „în jurul anului 1438”, invocând drept argument faptul că acest an rezultă „din atribuirea vârstei minime de 11 ani, celui care purta în 1450 titlul de „voievod”, precum şi din corelaţia care se poate face între numărul fraţilor şi surorilor mai mici ai lui Ştefan cel Mare (enumeraţi după Pomelnicul mănăstirii Bistriţa: Ioachim, Ion, Cârstea, Maria şi Sora) şi durata necesară naşterii lor”.
Calcule şi realităţi istorice
Dacă admitem că Ştefan s-a născut prin 1433-1435, către data urcării în scaun (12 aprilie 1457) el trebuia să fi atins vârsta de 22-24 de ani. Urmând logic aceeaşi cronologie a evenimentelor, fiind cunoscut faptul că Ştefan s-a căsătorit la 5 iunie 1463 cu Eudochia de Kiev şi că primul fiu al lui Ştefan cel Mare şi al Eudochiei – Alexandru s-a născut în 1464, atunci ar fi trebuit ca Ştefan să atingă vârsta de 28-30 de ani în momentul căsătoriei şi 29-31 de ani când s-a născut Alexandru. Pornind de la faptele şi acţiunile de mai târziu ca domn al Ţării Moldovei şi cunoscând caracterul şi energia de care a dat dovadă pe întreg parcursul aflării în scaun, ni se pare incredibil ca Ştefan, ştiindu-se fiu de domn să fi amânat totuşi destul de mult (din 1451 până în 1457) urcarea în scaun, dacă admitem că el s-ar fi născut între 1433-1435. Cu atât mai mult ni se pare improbabilă, în asemenea caz, căsătoria sa la o dată deosebit de târzie pentru acele timpuri (28-30 de ani).
Dacă considerăm mai aproape de adevăr opinia conform căreia Ştefan s-ar fi născut între 1437-1439 sau chiar în 1438, cum înclină să creadă în ultima vreme mai mulţi cercetători, atunci tânărul voievod a reuşit să preia scaunul domnesc la câţiva ani după atingerea vârstei majoratului, adică la 18-20 de ani, de unde ar reieşi că s-ar fi căsătorit cu Eudochia la 24-26 de ani.
Domn al ţării la 15 ani?
Analizând cu atenţie întreg spectrul de izvoare şi circumstanţe, considerăm că Ştefan s-a născut mai curând prin 1441-1442 şi că în 1457, pe când urca în scaunul domnesc, abia trecuse de 15 ani.
Aceasta era vârsta majoratului pentru fiii de domni în Ţările Române, vârstă care dădea dreptul de a ocupa scaunul domnesc şi a dirigui ţara fără tutelă. Istoricul Emil Vârtosu consideră că, în evul mediu, „după împlinirea vârstei de 15 ani, minorul … obţinea emanciparea” şi că „fiilor de domni li se dădea dreptul să exercite puterea”. Această vârstă a majoratului este considerată ca parte componentă a „obiceiului pământului”, adică era intrată de multă vreme în tradiţia ocupării scaunului domnesc de către fiii de domni în Ţările Române.
Vârsta majoratului în Europa medievală
Privită sub aspectul comparativ din epocă, atât data naşterii, cât şi vârsta la care Ştefan a ocupat scaunul domnesc (precum considerăm noi la 15 ani) şi a întreprins primele sale acţiuni de anvergură, putem spune că ele sunt pe deplin comparabile şi se înscriu perfect în istoria evului mediu european. Contemporanul lui Ştefan cel Mare, Kazimierz Jagiellonczyk (n. 1427), la vârsta de 13 ani a devenit mare duce al Lituaniei, iar la vârsta de 20 de ani este încoronat ca rege al Poloniei. Alţi contemporani ai săi: Matia Corvin, regele Ungariei, s-a născut prin 1440-1443 şi a devenit rege în 1458, adică la vârsta de 15-18 ani; sultanul otoman Mehmed al II-lea (n.1432) nu avea decât 12 ani când urca la tronul Imperiului Otoman pentru prima dată şi 19 ani când urca pentru a doua oară în acelaşi scaun, având doar 21 de ani când cucerea Constantinopolul (1453). Aceeaşi tradiţie se constată şi în Estul Europei. Astfel, Aleksandr Nevski (n. 1220) deveni cneaz al Marelui Novgorod la vârsta de 16 ani, iar cunoscutele sale bătălii în fruntea oastei novgorodiene le dădu în 1240 şi 1242, pe când avea doar 20-22 de ani. Ivan al III-lea, mare cneaz al Moscovei (1462-1505), îl desemnează drept urmaş în scaun la 4 februarie 1498 pe nepotul său Dimitrie, fiul Elenei „Voloşanca” (fiica lui Ştefan cel Mare), pe când acesta urma în scurtă vreme să împlinească 15 ani.
… şi în Ţările Române
Dimitrie Cantemir arăta că Alexandru cel Bun, pe când lua scaunul domnesc, prin 1399, era „de vârstă fragedă…”, de aceea boierii se împotriveau şi socoteau „că trebuie să aleagă mai degrabă un domnitor de ispravă şi priceput în ştiinţa războiului, decât punând la cârma ţării un copil”, de unde reiese că Alexandru avea pe atunci vreo 15 ani. Nepotul lui Alexandru cel Bun, Alexăndrel vodă, avea 8-9 ani când urca pentru prima dată în scaunul domnesc. În scurtă vreme, acesta a fost detronat de Bogdan al II-lea. Regele polonez, vrând să ajungă la un compromis cu noul voievod al Moldovei, propunea ca Bogdan al II-lea să „iasă din domnie” în 1453, când protejatului său Alexăndrel urma să împlinescă vârsta majoratului de 15 ani. Vlad cel Tânăr (1510-1512) din Ţara Românească „într-al 16-lea an al vârstei şezu pe scaunul domniei”; Ştefăniţă vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare, în aprilie 1523, când taie capul hatmanului Arbore, împlinise 15 ani, adică avea o vârstă la care, potrivit tradiţiei, putea fi considerat major şi putea lua decizii de sine stătător. În 1568, boierii l-au ridicat domn al Ţării Moldovei pe Bogdan vodă, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, pe când acela avea 15 ani. Trecând de această vârstă, fiii de domni aveau dreptul chiar şi să se căsătorească, precum a făcut-o la 16 ani (23 octombrie 1425) fiul lui Alexandru cel Bun – Iliaş.
De la fragedă tinereţe – la deplină maturitate
Dacă considerăm 15 ani vârsta majoratului, când tinerii fii de domni puteau să ocupe pe deplin legitim scaunul şi să exercite funcţia de domn fără tutelă, apoi, se pare, că Ştefan trebuia să fi atins într-adevăr această vârstă cu puţin timp înainte de campania din primăvara anului 1457. În asemenea împrejurare, data naşterii lui Ştefan cel Mare ar putea fi plasată în iarna anului 1441-1442. În ianuarie 1457, Ştefan trebuia să fi împlinit cel puţin 15 ani şi prima sa acţiune militaro-politică, prin care dorea obţinerea scaunului domnesc, a întreprins-o în scurtă vreme, cum numai s-au creat condiţii politice (interne şi externe) şi climaterice favorabile.
Dacă urmărim activitatea lui Ştefan în plan politic şi militar, observăm că în primii cinci ani de domnie (1457-1462) – el aproape că nu a ieşit din Suceava şi practic nu s-a aflat în prim-planul activităţilor politice şi administrative din această perioadă. Cu totul altă realitate se profilează începând cu asediul Chiliei din 1462, când au urmat multe acţiuni ale domnului: căsătoria în 1463; readucerea cetăţii Hotinului în subordonarea Ţării Moldovei în 1464; luarea Chiliei în 1465; fondarea mănăstirii Putna în 1466; lupta de la Baia – 1467; pedepsirea trădătorilor – 1471, prinderea lui Petru Aron ş.a., în care, de astă dată, Ştefan se plasează în fruntea acestor acţiuni de anvergură. Cum putem explica aceste două realităţi radical diferite? Considerăm că plasarea, oarecum în umbră, a lui Ştefan cel Mare în primii cinci ani de domnie este cauzată de vârsta încă foarte tânără a voievodului (15-20 de ani). Drept urmare, experienţa de activitate politică în calitate de conducător de stat a lui Ştefan era modestă, astfel încât principalele decizii în sfatul domnesc erau luate (deşi în prezenţa şi cu participarea voievodului) de către marea boierime (Manoil Grecul, Vlaicul Pârcălab, Goian Vornicul, Hotco Ştibor, Duma Braevici ş.a.), ba poate şi de către mamă-sa Maria-Oltea. Un alt argument care pare să ne sugereze că la data urcării în scaun Ştefan era încă foarte tânăr este cunoscuta întâmplare când voievodul a fost „lovit cu tunul în gleznă la Cetatea Chiliei” (22 iunie 1462), căci doar vârsta fragedă şi lipsa experienţei militare l-a făcut pe viteazul domn să se apropie prea mult de zidurile cetăţii asediate de oastea sa. În legătură cu aceeaşi problemă luată în dezbatere, poate vărsa lumină şi cunoscuta miniatură din Tetraevangheliarul de la mănăstirea Humor, despre care am scris în secvenţa trecută, care îl înfăţişează în 1473 pe Ştefan cel Mare „în floarea vârstei”, arătând ca un bărbat abia trecut de 30 de ani.
De ziua Sfântului Ştefan
Dacă ar fi să încercăm să precizăm luna şi ziua în care s-a născut Ştefan, apoi acestea ar putea fi chiar una din zilele de la sfârşitul lui decembrie 1441 – începutul lui ianuarie 1442. Care ar putea fi considerentele în această privinţă? Cheia răspunsului la această întrebare ne-o poate oferi chiar numele celebrului domn. Dacă admitem că a fost numit astfel de părinţii săi în onoarea unei rude apropiate (de cele mai multe ori, aceasta se făcea în tradiţia locală, copilul purta numele bunicilor), atunci acesta a putut fi unchiul Ştefan I, domn al Moldovei (1394-1399), adică fratele lui jupan Bogdan, bunicul lui Ştefan cel Mare, ceea ce este mai puţin probabil, deoarece, de regulă, copiii erau numiţi în onoarea bunicilor direcţi.
De aceea, mai curând, Ştefan a fost numit astfel, deoarece s-a născut sau a fost botezat în ziua de Sfântul Ştefan (27 decembrie/9 ianuarie), tradiţie respectată cu pietate de clerul ortodox până în prezent de a boteza copiii cu numele sfinţilor de ziua cărora s-au născut. Astfel, pare mai credibilă plasarea datei naşterii marelui voievod între Crăciun şi ziua Sf. Ştefan (25-27 decembrie 1441 – 7-9 ianuarie 1442), când a putut fi botezat, de unde i s-a dat şi numele de Ştefan. Aceste limite cronologice concordă cu data naşterii părinţilor săi, care la acel moment erau în floarea vârstei: tatăl său, Bogdan al II-lea s-a născut înainte de 1407, şi la naşterea fiului său, Ştefan, trebuia să aibă 34-35 de ani, iar mamă-sa avea aproximativ aceeaşi vârstă. În asemenea caz, data naşterii lui Ştefan şi vârsta părinţilor săi joncţionează destul de perfect cu anii de naştere ai fraţilor şi surorilor voievodului.
Cât priveşte locul naşterii lui Ştefan cel Mare, conform tradiţiei orale, acesta a fost satul Borzeşti, din împrejurimile Bacăului, unde Ştefan a construit mai târziu şi o biserică.
Şi avea Ştefan 62 de ani şi jumătate
Cu toate că a avut o domnie îndelungată („47 ani, 2 luni şi trei săptămâni”), la 2 iulie 1504, când se stingea din viaţă, marele voievod, se pare, atinsese vârsta de circa 62 de ani şi jumătate. Dacă din acest punct de vedere îl comparăm pe Ştefan cu alţi contemporani ai săi, observăm că, Alexandru cel Bun muri la vârsta de circa 46-47 de ani, iar copii lui Ştefan cel Mare – Alexandru, la vârsta de 32 de ani, Elena, la 40 de ani, iar Bogdan, la 38 de ani. Regele Ungariei, Matia Corvin, se stinge din viaţă la vârsta de circa 48-51 de ani, sultanul Mehmed al II-lea moare la 49 de ani, Maximilian I de Habsburg, împăratul Austriei, la 60 de ani, iar marele cneaz al Moscovei, cuscrul lui Ştefan cel Mare, Ivan al III-lea şi Kazimierz Jagiellonczyk, rege al Poloniei – la vârsta de 65 de ani. Prin urmare, avea dreptate Grigore Ureche când arăta că, spre finele vieţii, Ştefan cel Mare era „slăbit de ani”, adică avea o vârstă destul de înaintată pentru acele timpuri.
Aşa dar, iubite cititorule, dacă consideri cât de cât temeinice argumentele noastre, ar trebui să construim cronologia principalelor evenimente din domnia lui Ştefan cel Mare după cum urmează: a ajuns domn la 15 ani; a încheiat tratat de pace cu regele Poloniei la 17 ani; a încercat să ia Chilia când avea 20 de ani; s-a căsătorit pentru prima dată la 21-22 de ani; primul fiu i s-a născut pe când avea 22-23 de ani; lua Chilia pe când trecea de 23 de ani; îl bătu pe Matia Corvin la Baia pe când avea 25-26 de ani, … şi va muri voievodul pe când avea 62 de ani şi jumătate.
Andrei Eșanu 