Ani mai buni pentru Ştefan vodă


Eşanu Andrei, Eşanu Valentina,

Publicat în ziarul Accente Libere, Chișinău, 3 Iunie, 2004

Deşi înfrânt şi descurajat după eşecul de sub zidurile Chiliei, Ştefan vodă îşi reveni destul de repede. Rămânând în liniştea iatacului domnesc, pe când i se tămăduia rana de la picior, tânărul voievod a avut timp să mediteze pe îndelete asupra celor întâmplate. În primul rând, se văzu nevoit să recunoască că au trecut vremurile când se putea de obţinut o biruinţă cu armele şi cu meşteşugurile de pe atunci când lua scaunul domnesc. Că vezi bine, ungurul semeţ ştiu să izbească cu putere ne bănuită din bombardele şi husniţele (tunuri medievale – n. n.) de pe zidurile cetăţii. Şi boierii mai în vârstă, altă dată mai iuţi şi mai descurcăreţi, i s-au părut de astă dată nu ştiu cum mai neputincioşi, ne ştiind ce să întreprindă ca izbânda să fie de partea lor. După întoarcerea în cetatea de scaun a Sucevei şi mamă-sa Maria-Oltea mai purta mânie şi nelinişte în suflet pentru cele întâmplate, dar într-una din serile lungi de toamnă hotărî să vină cu blândeţe şi dragoste de mamă, să pună capăt supărării apărute între ei. Din vorbă în vorbă îşi aminti că la cetatea Neamţului era întemniţat un neamţ pre nume Hărman, care spusese că ştie meşteşugul armelor de foc şi că i-ar putea fi de mare folos voievodului.

Treptat, pe măsură ce  voievodul îşi revenea, li s-au mai descreţit frunţile celor din Sfatul domnesc, cu atât mai mult că olăcarii (un fel de poştaşi medievali – n. n.) trimişi cu mesaje în toate părţile veneau cu veşti bune de pace şi linişte la hotarele ţării.  Astfel încât aventura de la Chilia din 1462 nu avu urmări grave, cel puţin  pentru un timp.

Recuperarea Hotinului (1463)

Viaţa îşi urmă cursul ei firesc şi iată că în Sfatul domnesc porniră din nou discuţii şi schimb de păreri în privinţa Hotinului. Insistenţa de care au dat dovadă solii lui Ştefan, în faţa regelui leşesc Cazimir al IV-lea, aduseră veşti îmbucurătoare. Regele era gata să întoarcă cetatea sub stăpânirea lui Ştefan vodă în schimbul recunoaşterii de către domnul Moldovei a suzeranităţii faţă de coroana leşească, susţinerii cu efective a regelui în diverse acţiuni militare de mare interes pentru Ţara Leşească şi păstrării liniştii şi ordinii în zonele de graniţă ale celor două ţări.  S-a convenit fără mare zarvă diplomatică ca Hotinul să treacă sub controlul Moldovei încă în 1463. Însă preluarea reală a cetăţii mai dură un timp, încât realmente moldovenii se reinstalaseră la Hotin abia în aprilie 1464. Indiscutabil această acţiune îl încurajă mult pe tânărul voievod, dându-i încredere în forţele proprii, în capacitatea sa de a rezolva chestiuni dintre cele mai complicate pentru ţară.

Ştefan, sfătuindu-se cu Manoil, Vlaicul, cu alţi sfetnici ai săi,  găsi de cuviinţă să trimită la Hotin o persoană demnă de încredere şi se conveni că este mai nimerit a-l numi pârcălab într-acolo pe vornicul Goian. În trecut, sub alţi voievozi, acesta acumulase o vastă experienţă, aflându-se în mai multe dregătorii importante cum ar fi cea de comis, de paharnic şi de mare vornic. După câte se pare, boierul Goian avea ştiinţă de carte, cunoştea limba latinească şi leşească, atât de necesare pentru un dregător instalat într-o cetate de hotar, unde era deosebit de activă şi vama domnească. Unde mai punem că pan Goian trebuia să cunoască la faţa locului situaţia, atât din cetate, cât şi cea de la hotarul cu Ţara Leşească. Pentru cititorul nerăbdător şi doritor să afle  lucruri mai interesante, ne grăbim să arătăm că pan Goian a rămas la Hotin până în 1467, reuşind să consolideze definitiv administrarea cetăţii şi ţinutului Hotin sub stăpânirea Ţării Moldovei. Despre el se mai ştie că, în calitate de pârcălab al cetăţii Hotin, a participat la lucrările comisiei mixte moldo-polone pentru reglementarea  litigiilor de graniţă dintre cele două state şi că experienţa acumulată aici a fost deosebit de utilă şi la Chilia, unde înaltul dregător domnesc a exercitat aceeaşi funcţie de pârcălab timp de trei ani.

Voievod bun de însurătoare

Nu se ştie cât timp a trecut după acest episod din viaţa lui Ştefan cel Mare, dar  din interesele ţării voievodului i se cerea să-şi găsească mireasă şi să celebreze nuntă domnească cu o cneghină „din rude mari împărăteşti”. În primii ani de domnie a lui Ştefan, fie în Sfatul domnesc, cu participarea celor mai de seamă boieri ai ţării, fie în anturajul mamei sale Maria-Oltea, s-a discutat îndelung pe cine ar fi trebuit să ia în căsătorie voievodul,  făcându-se în cele din urmă alegerea. Până la aceasta o fi fost trimise iscoade şi solii în toate părţile pentru ca alegerea să fie cât mai reuşită.

Spre nenorocul nostru, cronicile vremii nu ne aduc prea multe informaţii când şi în ce împrejurări a cunoscut-o Ştefan pe Eudochia de Kiev, prima sa soţie şi doamnă a Ţării Moldovei. Din zgârcitele informaţii se cunoaşte că tânăra mireasă era sora cneazului sau ţarului, cum era numit în unele izvoare, Simion Olelcovici de Kiev, din Marele Ducat al Lituaniei.  Acesta era un nobil bogat, de viţă veche de cneji kieveni, de neam creştin ortodox, detaliu deosebit de important, dacă ţinem seamă că Ţara Moldovei aparţinea aceleiaşi lumi creştin-ortodoxe. Or, pe atunci, apartenenţa la o credinţă era de importanţă primordială,  nu numai pentru marea boierime din Sfatul domnesc, pentru mama voievodului – femeie deosebit de evlavioasă,  dar şi pentru toată Ţara Moldovei.

După cum „scrie la letopiseţ”, ceremonia de cununie şi nunta au fost celebrate în cetatea de scaun a ţării, la Suceava, în ziua de 5 iulie 1463. S-ar fi cununat tânăra pereche voievodală în biserica Mitropoliei, numită şi Mirăiţi, iar slujba de cununie a fost oficiată chiar de Înalt Preasfinţitul Teoctist, mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, însoţit de un mare sobor de episcopi şi preoţi. Dintru început evenimentele s-au derulat, se pare, într-un chip destul de fericit pentru Ştefan voievod şi tânăra sa doamnă Eudochia, deoarece numai la zece luni după căsătorie Dumnezeu le dărui un fiu, pe care Ştefan îl numi după obicei în onoarea bunicului său Alexandru cel Bun – Alexandru. Printre altele, fie spus, în realitate Ştefan era nepotul lui „jupan Bogdan”, fratele lui Alexandru cel Bun. La încă un an de zile după aceasta, Eudochia îi aduse pe lume voievodului o frumoasă domniţă pe care au numit-o Elena sau Olena, după obiceiul şi pronunţia rutenească.

Astfel încât Maria-Oltea, mama voievodului, trebuie să fi închis ochii pe veci mulţumită în suflet în faţa lui Dumnezeu că a avut parte în viaţa ei zbuciumată şi de bucuria de a-şi vedea fiul nu numai urcat în scaunul domnesc, dar şi căsătorit cu o frumoasă fiică de „ţar”, care i-a dăruit şi doi nepoţei drăgălaşi.

Chilia este din nou a Moldovei
După ce s-au limpezit lucrurile în privinţa cetăţii Hotinului şi relaţiile cu Ţara Leşească deveniseră destul de bune, Ştefan vodă îşi îndreptă din nou privirile asupra mult râvnitei cetăţi a Chiliei.  Artera comercială care trecea prin Chilia putea să aducă mulţi gologani în vistieria ţării, dar nu numai asta era la mijloc, căci vestita cetate mai putea  apăra dinspre Dunăre şi mare Ţara Moldovei. De astă dată, tânărul domn pregăti campania de luare a Chiliei cu mai multă precauţie şi înţelepciune. Pe de o parte, a trimis iscoadele sale pentru a stabili relaţii cu oamenii din cetate şi din oraş, ca în caz de necesitate să se poată bizui pe aceştia. Pe de altă parte, a dat poruncă unor pârcălabi de-ai săi să meargă la Braşov, Sibiu, Liov şi în alte târguri vestite, pe la marele ateliere ale meşterilor armurieri să-i pregătească în mare taină multe arme de foc, adică tunuri. De astă dată, el a înţeles prea bine că o cetate, pentru a fi luată, mai întâi trebuie „bătută” din toate părţile cu bombarde. Armele trebuiau aduse  la Suceava până la sfârşitul toamnei lui 1464. Ca să nu dea de bănuit nimănui, negustorilor străini care aduceau marfa cerută în ţară li se deschideau toate drumurile şi toate vămile, să fie liberi să-şi vândă mărfurile în Ţara Moldovei. Între timp, pârcălabi, vătafi şi căpitani strângeau şi instruiau oastea care trebuia să meargă spre Chilia. Însăşi voievodul urmărea cu mare atenţie aceste pregătiri, fiind totodată cu ochii în patru la tot ce se făcea la hotarele de sud ale ţării. Ca şi mai înainte, cetatea Chiliei se afla în mâinile unei garnizoane maghiare şi, după cum s-a dovedit mai târziu, regele Matia Corvin  nu a fost informat despre un eventual atac al lui Ştefan asupra cetăţii de la gurile Dunării. Pentru orice eventualitate, Ştefan porunci ca oamenii săi să supravegheze trecătorile  peste Carpaţi şi drumurile ce duceau prin Valahia spre Transilvania.

Ştefan vodă hotărî să lovească Chilia prin surprindere. Cum numai au trecut sfintele sărbători de Crăciun, Sfântul Vasile şi Bobotează, îşi adună  toată „puterea” şi a purces spre Chilia.

Preluând informaţii din cronici mai vechi, atât ale ţării, cât şi ale „striinilor”, Grigore Ureche scrie în cronica sa despre aceste evenimente precum că „…pogorât-au (Ştefan vodă – n. n.) cu toată puterea sa spre cetatea Chiliei. Şi sosindu la cetate miercuri spre joi (23 ianuarie 1465 – n. n.), la miazănoapte, au înconjurat cetatea… iară vineri dins-de-dimineaţă au început a bate cetatea şi aşa toată zioa s-au hărţuit până în seară. Iară sâmbătă să închinară cei din cetate şi intră Ştefan vodă în cetatea Chiliei. Şi acolo petrecându trei zile veselindu-să, lăudându pre Dumnezeu, îmblânzia oamenii în cetate…”.

În sfârşit, visul lui Ştefan se împlinise. Chilia era din nou a Moldovei. Pentru o mai mare siguranţă a ales şi a instalat în cetate o garnizoană, în fruntea căreia l-a aşezat ca pârcălab, adică comandant militar şi diriguitor al întregii urbe, pe cumnatul său Isaia. Astfel, Ştefan vodă îşi înscrise încă un mare succes în palmaresul politicii sale de întregire şi consolidare a Ţării Moldovei. În acelaşi timp, anticipând într-un fel evenimentele, vom spune cititorului nostru că luarea Chiliei va pune începuturile unui  şir de mari conflicte cu vecinii săi puternici – Ţara Ungurească şi Imperiul Otoman. Dacă prima a căutat să-şi redobândească cetatea, apoi cea de-a doua putere ostilă Moldovei dorea să pună mâna pe Chilia şi Cetatea Albă, care erau nu numai adevărate perle comerciale, aducătoare de mari venituri, dar şi centre strategice de mare importanţă  pentru apărare sau ofensivă. Dar despre aceste rivalităţi, care s-au  declanşat cu o putere nemaiîntâlnită până atunci, iubite cititorule, îţi vom povesti în alte secvenţe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s