Anul 6975 „de la facerea lumii” în viaţa lui Ştefan cel Mare


Eşanu Andrei, Eşanu Valentina,

Publicat în ziarul Accente Libere, Chișinău, 8 Iulie, 2004

 

Plecarea în lumea celor drepţi a lui Manoil Grecul, primului sfetnic a lui Ştefan cel Mare, părea să fie firească, având în vedere vârsta destul de înaintată a acestuia. Lipsa înţeleptului sfetnic voievodul o simţea la tot pasul. Cu toate acestea, el spera că treptat va găsi o altă persoană care să-l înlocuiască pe sfătosul grec. Oricum, până la urmă, moartea  panului Manoil s-a dovedit a fi începutul unui şir de evenimente şi întâmplări deosebit de triste şi neplăcute pentru voievod, de care el nici nu bănuia, pe întreg parcursul anului 6975 „de la facerea lumii”, adică 1467 de la Naşterea Mântuitorului Isus Hristos. Nori grei se adunau peste Carpaţi. Regele Matia Corvin aduna şi instruia oaste vrând nu numai  să recupereze Chilia, dar şi să-l aducă din nou în scaunul de la Suceava pe Petru Aron, care se oploşise la curtea ungurească. La-s bine că şi Ştefan nu stătea cu mâinile în sân. Prin iscoadele şi oamenii săi de nădejde încerca la tot pasul să-i aducă surprize nici pe departe plăcute regelui Matia. Profitând de orice ocazie favorabilă domnul Moldovei susţinea şi stimula mişcările autonomiste a păturilor privilegiate transilvănene.

Vacanţă la mănăstirea Neamţ

Între timp, dând curs unei invitaţii mai vechi domnul împreună cu  tânăra doamnă Eudochia şi cei doi copilaşi, Alexandru şi Elena, însoţiţi de câţiva boieri şi lume de curte au întâmpinat sărbătorea de Boboteaza la Sfânta mănăstire Neamţ. Pregătirile se făcuse din timp, astfel, că voievodul simţi că e înconjurat de atenţia şi grija din partea frăţiei de la acest lăcaş. Oricum, ceremonia de sărbătoare, Sfânta Liturghie, Sfinţirea apei şi timpul frumos, care se instalase de câteva zile, aduse multă bucurie în sufletul voievodului şi a mulţimii adunate cu prilejul sărbătorilor. Cu toate că se credea că voievodul a părăsit cetatea de scaun doar spre a se bucura cu ai săi de frumuseţile iernii şi ale sărbătorilor, Ştefan avea şi alte gânduri legate de mănăstirea Neamţ.  Precum se ştie, în vara anului trecut (1466) începuse construcţia mănăstirii Putna şi  noul lăcaş avea nevoie nu numai de  înjghebarea unei frăţii monahale, dar şi de înzestrarea ei cu toate cele necesare. De aceea, conveni ca cel mai bun caligraf de la Neamţ ieromonahul Ioanichie, care învăţase carte slavonească de la Gavriil Uric (mare cărturar şi renumit caligraf şi miniaturist din prima jumătate ai sec. al XV-lea)  să înceapă în scurtă vreme copierea tuturor 12 Minee, a altor cărţi bisericeşti necesare pentru slujba bisericească pentru noua sa ctitorie. Pentru a înlesni activitatea cărturarului Ştefan a venit la mănăstirea Neamţ cu bogate daruri şi a poruncit marelui logofăt Dobrul ca să fie cumpărate toate cele necesare pentru copierea cărţilor (hârtie, pergament, cerneluri fel de fel). Isprăvind toate acestea voievodul se întoarse în pace şi linişte la curtea sa din Suceava.

Noi griji la cetatea de scaun

Cu toate că tânărul voievod spera că va fi în stare de aici în colo să-i acorde mai multă atenţie tinerei doamne şi copiilor săi, pentru care avea o afecţiune deosebită, înscriindu-i de cele mai multe ori la rugăciuni de sănătate în pomelnicele bisericilor şi mănăstirilor, dar şi în cărţile domneşti, când se prilejea o danie, o întăritură a unei proprietăţi din partea voievodului. Veştile care veneau de peste Carpaţi îi tulburară liniştea.  După calculele voievodului după topirea zăpezilor,  regele ungar trebuia să-şi pună în mişcare oastea. Pentru orice eventualitate, dădu poruncă să fie întărite cetăţile de sub Carpaţi, să fie pusă strajă la trecătorile de munte, să se facă achiziţii de arme ş.a. Dar trecu primăvara şi vara cu bucuriile lor, cu roade din „bivşug”, cu grâne şi poame în destul, încât părea că şi ţăranul şi boierul aveau multe prilejuri de bucurie.

Doar tânărului voievod nu avea parte de deplină tihnă, căci în ultima vreme o surprindea mereu pe Eudochia doamna cuprinsă de nelinişte şi tristeţe. Ceva neînţeles îi măcina trupul ei tânăr şi frumos. Licorile şi băuturile din ierburile pe care i le prepara vraciul  nu erau de nici un folos. Dar tocmai atunci veni vestea că Maria Corvin trecu munţii în Moldova. Nu avu altă alegere decât să lase doamna bolnavă în grija slugilor credincioase de la curte şi a vraciului şi să părăsească în grabă cetatea de scaun,  pentru a prelua comanda oştirii.

„Războiul ce au făcut Ştefan vodă cu Mateiaş crai ungurescu” 

Spre sfârşitul toamnei când se aştepta ca în curând  zăpezile vor troieni cărările de munte Maria Corvin hotărî să lovească. Însoţit de o mare oaste (aici informaţiile martorilor oculari diferă, precum se ştie, frica are ochi mari, numărul oştenilor estimându-se între 20 şi 40 mii de oameni). Deja la 15 noiembrie 1467 oastea regală  pătrundea în Moldova prin valea Oituzului, cucerind târgurile Trotuş, Roman şi Bacău căruia le-a dat foc, jefuind pe de-asupra şi tot ţinutul Neamţului. Ştefan chibzui cu migală cum să-l ea pe inamic prin surprindere. Deocamdată se mulţumea cu aceea ca prin hărţuieli şi lovituri neaşteptate să provoace duşmanului cât mai multe pierderi.

Implicat în aceste acţiuni de mare tensiune Ştefan primi încă o lovitură deosebit de grea. Din Suceava îi veni vestea că se stinse din viaţă tânăra şi frumoasa doamnă. O lacrimă amară se scurse pe obrazul voievodului, oprindu-se în mustaţa sa ca spicul grâului în pârg. După o noapte grea plină de durere şi frământări sufleteşti domnul Ţării Moldovei a fost pus în faţa faptului de a luă pentru sine una dintre cele mai aspre hotărâri, din câte încercase până atunci: nu va părăsi oastea, dând poruncile necesare, pentru ca Eudochia doamna, care îi dăruise doi feţi frumoşi să fie înmormântată cu toate onorurile în lipsa lui.

Ultimul drum la „Sfeti Gheorghe”
Precum se ştie, în viaţă totu-i schimbător şi nimic nu-i veşnic sub Soare. În acest timp, boala se agravă cumplit şi tânăra doamnă în floarea vârstei plecă dintre cei vii. Nu se ştie din care pricină, fie că ţara era în mare primejdie, fie că pisarul a uitat să scrie la letopiseţ, nici într-o cronică şi nici într-un pomelnic nu a fost scris cu exactitate unde şi-a găsit somnul de veci Eudochia doamna. Deşi, precum am arătat mai sus iubite cititorule,  Ştefan  era angajat în lupte cu Matia  Corvin lipsind din capitală, la sigur că Eudochia a fost înmormântată domneşte cu multă jale şi durere în suflet, iar vlădica Teoctist, mitropolitul Ţării Moldovei, trebuia să fi avut grijă ca totul să fie oficiat după canoanele bisericii. Întors din război Ştefan a aşezat pe mormântul doamnei o lespede funerară, fragmentele căreia au fost descoperite recent.

Mult mai târziu au încercat istoricii să stabilească unde a fost înmormântată prima soţie a lui Ştefan cel Mare. Mai multă vreme s-a crezut că locul odihnei de veci este la mănăstirea Probota,unde erau înmormântaţi şi părinţii lui Ştefan cel Mare,  însă în lumina ultimelor descoperiri arheologice, dar şi a unor izvoare scrise s-a stabilit că Eudochia  a fost înmormântată în biserica domnească cu hramul Sfântul Gheorghe din Suceava, adică în aceiaşi biserică Mirăuţi, unde cu 4 ani în urmă s-au cununat cei doi tineri de viţă nobilă.

Încercând să disece zgârcitele informaţii din epocă, unii istorici admit că Eudochia de Kiev mai născu pe atunci în 1467 lui Ştefan un fiu pe nume Petru (care din nefericire nu a ajuns la maturitate stingându-se în 1479 ). Nu excludem faptul că cneaghina de Kiev a decedat fie chiar în timpul când îl aducea pe lume pe acest fiu sau în scurtă vreme după aceasta, drept urmare în urma unei complicaţii legate de naşterea copilului.

Din nefericire nu s-a păstrat chipul zugrăvit din timpul vieţii al Eudochiei doamna,  căci portretul votiv de la biserica Sf. Nicolae domnesc din Iaşi, pictat la începutul sec. al XVI-lea, atribuit primei soţii a lui Ştefan cel Mare s-a dovedit a nu corespunde realităţii.

S-au scurs alţi câţiva ani după acest eveniment tragic, în care Ştefan trebuia să lase în grija rugătorilor pomenirea soţiei sale, numele ei fiind înscris în pomelnicele mănăstirii Bistriţa şi a bisericii domneşti din Suceava unde în scurtă vreme Ştefan făcu şi danii bogate întru pomenirea Eudochiei şi a rudelor ei de la Kiev.

Atacul de noapte de la Baia

În paralele cu tragicul eveniment de la Suceava regele maghiar înainta în marş forţat spre oraşul Baia, căutând că intre în luptă cu toate forţele, dar Ştefan deşi avea adunată oaste destulă, avându-i în preajmă pe cei mai încercaţi dintre pârcălabii săi, pe unchiul Vlaicul, pe vărul său Duma şi cumnatul domnului Isaia, pe Stanciul cel Mare, Goian de Hotin, vornicul Crasnâş, Zbierea de Cetatea Albă, şi alţi mari boieri cu oaste adunată de pe la ţinuturi, continua să se retragă. Era deja luna decembrie când Matia cu ai săi intra în Baia. Aici el spera să-şi înprospăteze forţele şi să pornească în marş forţat spre Suceava. Dar nu a fost să se realizeze acest plan al regeleui, căci în noaptea întunecoasă de 14 spre 15 decembrie  Ştefan încercuind şi dând foc  din toate părţile oraşului Baia, dădu lovitura hotărâtoare. În tabăra inamicului se produse-se o mare învălmăşală, îşi făcuse efectul nu numai focul dar şi vinurile din beciurile orăşenilor. Fiind avertizat doar cu foarte puţin timp înainte despre atacul voievodului moldovean Matia a înţeles că a nimerit într-o capcană din care îi va fi foarte greu să scape cu viaţă. Lupte crâncene se dădeau pe uliţele strâmte ale oraşului în flăcări. Punându-şi în acţiune până şi garda personală, Matia hotărî să contraatace în partea de mează-zi a vechii reşedinţe voievodale, provocând o spărtură în valurile de oşteni a lui Ştefan, părăsind în goana calului oraşul incendiat, căutând salvare în sânul Carpaţilor. În goană după el moldovenii trimiteau roiuri de săgeţi asupra fugarilor. Cai şi oşteni cădeau de-a valma. Cu un şuierat înfiorător, una după alta, trei săgeţi sa-u înfipt în spatele regelui. Cu mult necaz şi suferinţă semeţul crai unguresc trecu cu greu peste Carpaţi …

Se vede dintr-o baladă alcătuită pe atunci au ajuns până la noi şi rândurile:

Vai de ungurul semeţ,

Ce lupta cu-n brăduleţ …

În scurtă vreme vestea despre înfrângerea regelui ungar a făcut înconjurul Europei. Aducând laudă lui Dumnezeu Ştefan s-a întors cu mare „pohvală” în cetatea de scaun, când deja trecuse sărbătorile de Crăciun.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s