La noi priveşte Ştefan vodă … (după o miniatură din 1473)


Eşanu Andrei, Eşanu Valentina,

Publicat în ziarul Accente, Chișinău, 11 Martie, 2004

 

Ţi-ai pus vreo dată întrebarea, stimate cititorule, de unde cunoaştem astăzi, la cinci secole de la trecerea în nemurire a lui Ştefan cel Mare, cum arăta vestitul voievod la chip şi la port, la cuget şi statură, la felul său de a fi, în general? Până şi cel mai puţin iniţiat om în istorie ştie din vorbele bătrânului nostru cronicar Grigore Ureche precum că „fost-au acestu Ştefan vodă om nu  mare de statu … întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucru de războaie meşter, unde era nevoie însuşu să vârâea … şi raru războiu de nu biruia …”.  În schimb prea puţini ştiu că încă din timpul vieţii Ştefan cel Mare a avut parte de o bogată iconografie. Chipul său a fost zugrăvit de meşteri iconari şi zugravi, vestiţi-pictori medievali din Ţara Moldovei, lăsând posterităţii  numeroase portrete votive ale voievodului în pictura interioară a bisericilor zidite de el, precum şi în miniaturi de carte şi obiecte de cult dăruite lăcaşelor sfinte. Multe din ele nu  au ajuns până la noi, fiind distruse de vreme, de cei care au trecut prin foc şi sabie Ţara Moldovei de-a lungul secolelor. Cu toate acestea prin grija unor monahi, bibliotecari şi cercetători multe din ele au ajuns până în zilele noastre.

De la Nicodim citire

Cercetările privind epoca lui Ştefan cel Mare, care s-au declanşat cu începere din ultimele decenii ale sec. al XIX-lea au demonstrat cu prisosinţă că cea mai perfectă capodoperă a picturii şi miniaturii noastre medievale, reprezentând chipul lui Ştefan cel Mare, este cea din „Tetraevangheliarul” de la mănăstirea Humor, situată în nord-vestul Moldovei istorice. Această preţioasă carte manuscrisă, care numără 278 file de pergament  copiată la mănăstirea Putna în 1473 de către ieromonahul Nicodim la comanda lui Ştefan cel Mare şi cuprinde în afară de acele patru Evanghelii frumos caligrafiate, patru miniaturi reprezentând pe cei patru evanghelişti, precum şi o excepţională lucrare artistică cu chipul marelui voievod Ştefan cel Mare la fila 266 verso. Această frumoasă carte domnul ţării a dăruit-o în acelaşi an, când a fost copiată, mănăstirii Humor.   În inscripţia făcută de copist din numele voievodului, se arată că: „Binecredinciosul şi de Hristos iubitorul ţar, Io Ştefan voievod domnul Ţării Moldo-Vlahiei, a dat să se scrie acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim şi l-a dăruit mănăstirii de la Humor, întru pomenirea sufletului său şi al părinţilor şi al copiilor săi, egumen fiind atunci popa Gheorghe, şi s-a sfârşit în luna iunie 17, în anul 6981 (1473)”. Se admite că iniţial cartea a avut o copertă mai simplă (aspectul căreia este identic cu cel zugrăvit în miniatura cu Ştefan cel Mare), iar în noiembrie 1486 la comanda voievodului, a fost confecţionată o nouă copertă cu ferecătură din argint aurit şi pietre scumpe, copertă păstrată până astăzi.

Carte, roabă la cazaci

După ce s-a păstrat mai mulţi ani la mănăstirea Humor, ulterior cartea a avut parte de o istorie zbuciumată, o adevărată odisee, care este reflectată în inscripţii posterioare lăsate de diferiţi monahi, chiar în paginile ei. Ca prin minune cartea a fost salvată şi a ajuns până în zilele noastre într-o stare deosebit de bună. Astfel, în 1538 când sultanul otoman Soliman Magnificul a invadat Ţara Moldovei călugării de la Humor, pentru a nu o lăsa pradă jafului au trimis spre păstrare scumpa relicvă ştefaniană la cetatea Ciceiului din Transilvania, stăpânită de Ştefan cel Mare şi Petru Rareş. În 1541 când Petru Rareş pleacă la Ţarigrad spre a dobândi scaunul domnesc, a luat cu si sine  şi Tetraevanghelul. Întorcându-se în ţară şi instalându-se din nou în tron, voievodul înapoiază cartea mănăstirii Humor. Dar prin cele mai grele încercări i-a fost dat să treacă acestei capodopere ”În curgerea anului 1653 (când) a venit Timuş Chmelniski, … ginerele lui Vasile Lupu … cu oştile sale,  cu cazacii  aici în Ţara Moldovenească … Şi în acest timp a prădat şi a ars bisericile şi mănăstirile, a bătut şi sfânta mănăstire Humor, cu toate odoarele foarte frumoase, podoabele şi odăjdiile ei şi nimic n-a mai rămas din averea sfintei mănăstiri. Şi s-a întâmplat sa cadă şi acest sfânt Tetraevanghel în mâinile cazacilor. Într-acesta (adică între timp), cu ajutorul lui Dumnezeu am venit noi cu oştile noastre şi cu ale lui Io Gheorghe Racoţi, maria sa prinţul Ardealului şi în toiul luptei cu cazacii îl luară oştile ungureşti de la cazaci şi ajunse acest Tetraevanghel în mâinile marelui general cu numele Kimin Ianăş (Ioan Kemeny), iar de la măria sa l-am răscumpărat Io Gheorghe Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei şi iarăşi domnia mea s-a milostivit şi a dat acest sfânt Tetraevanghel iarăşi în sfânta mănăstire mai sus scrisă, Humor … în 1657..”. După anexarea Bucovinei de către austrieci în 1775 cartea dispare din nou de la mănăstire şi este regăsită peste un secol la mitropolia din Cernăuţi de către episcopul de Huşi – Melchisedec, care a făcut în 1881 o amplă comunicare  la Academia Română, referitoare la miniatura cu portretul lui Ştefan cel Mare, generând ample discuţii. În iunie 1940 cineva salvează din nou manuscrisul, aducându-l la mănăstiea Dragomirna, unde s-a aflat până în 1957. Ulterior cartea a fost păstrată la mănăstirea Putna, iar din 1971 se află în muzeul de istorie a României din Bucureşti.

Nicodim a scris …

Ulterior, pe parcursul sec. XX  au fost puse în circulaţie un număr impunător de informaţii şi detalii, care în ultimă instanţă reproduc atmosfera istorică şi valoarea artistică a miniaturii. În special, s-a stabilit că copistul cărţii şi autorul miniaturii cu portretul votiv al lui Ştefan cel Mare este ieromonahul Nicodim de la mănăstirea Putna, personalitate cu un deosebit gust şi simţ artistic, care s-a format în mediul cărturăresc de la mănăstirea Neamţ. Acesta prin cărţile copiate, prin miniaturile, frontispiciile şi ornamentele executate ni se înfăţişază ca un pictor de prim rang, în sensul  modern al cuvântului, care a înscris unul dintre cele mai frumoase capitole din istoria stilului moldovenesc în arta plastică medievală românească. El a fost primul miniaturist, care a  introdus portretul istoric în cărţile manuscrise medievale din Ţara Moldovei. După opinia unanim recunoscută miniatura reprezintă  chipul cel mai veridic a marelui voievod din timpul vieţii.

La noi priveşte  Ştefan vodă …

Deschidem magnifica carte copiată cu 530 de ani în urmă la fila 266 verso … La fel ca şi  din celebra pânză a lui Leonardo da Vinci reprezentând-o pe neasemuita „Mona Lisa”, din miniatura Tetraevangheliarului de la Humor priveşte la noi cu ochi vii, la cei din secolul al XXI-lea, marele Ştefan … Se creează impresia că vor trece câteva clipe de tăcere şi va începe să ne vorbească din legendă, portret, icoană – voievodul. Iată-l pe Ştefan cel Mare reprezentat în postură de donator, îngenuncheat la picioarele Fecioarei, care tronează, alături de fiul ei, pe un jilţ de lemn sculptat, voievodul îi oferă lui Isus, cu amândouă mâinile, Tetraevanghelul executat din porunca sa. Portretizat la vârsta deplinei maturităţi, Ştefan are chipul rotund şi energic, ochii albaştri şi ageri, sprâncenele groase şi arcuite, nasul drept, mustaţa plină, pletele  blonde şi ondulate, fruntea înaltă  şi boltită. Poartă pe creştete o coroană măreaţă împărătească de aur, înveşmântat într-o mantie  largă şi scurtă, fără mâneci, de factură occidentală. Pe sub mantie poartă o tunică de catifea, tot roşie, cu mâneci lungi şi strâmte, strâns în talie cu un cordon negru. Cizmele sunt de asemenea roşii, iar pantalonii i se mulează pe pulpe. Fondul scenei este de aur la registrul Fecioarei cu Pruncul şi de culoare verde-oliv la registrul lui Ştefan, iar vizavi de voievod, pe o suprafaţă ceva mai mare decât cea ocupată de el, pergamentul se prezintă complet alb, lăsând impresia că nu a fost pictat niciodată. Întreaga compoziţie este încadrată într-un chenar dreptunghiular, decorat cu stilizări florale roşii şi negre, parţial degradate. Acesta miniatură reprezintă primul portret votiv din seria celor care vor fi zugrăvite pe pereţii numeroaselor biserici  ctitorite de voievod.  Atât chipul lui Ştefan cât şi a Maicii Domnului este redat aproape tridimensional, cu destulă îndemânare în sugerarea volumelor şi cu un accent pe picturalitate ne întâlnit în celelalte imagini ale epocii, în care preponderent este elementul linear.

Specialişti în domeniul artei medievale Vasile Drăguţ şi Emil Turdeanu accentuând că miniaturistul era înzestrat cu un bun simţ al realităţii, prin care conferă şi imprimă chipului zugrăvit al lui Ştefan precizia modelului, o autentică frumuseţe acestei ilustraţii şi că în textura ei  se descifrează şi unele ecouri renascentiste. Această miniatură nu este cu nimic mai prejos decât capodoperele Renaşterii italiene.
Enigma spaţiului alb
O amplă discuţie în rândurile specialiştilor a trezit spaţiul alb ne zugrăvit sau deteriorat din partea dreaptă de jos a miniaturii. După unii această zonă a rămas albă chiar de la bun început, şi că autorul din anumite cauze nu a dus până la capăt miniatura, după alţii – această parte a filei a fost deteriorată prin oxidare, distrugând o parte a miniaturii. Drept argument este adus faptul că partea aurită a miniaturii, care de fapt nici nu putea fi distrusă prin oxidare, s-a păstrat foarte bine. Din fericire deteriorările nu au atins chipul lui Ştefan cel Mare, adică elementul central al miniaturii.  Ar putea pune capăt acestei discuţii o analiza radiologică şi chimică a miniaturii. Şi numai atunci vom putea  răspunde la întrebarea dacă a fost cineva zugrăvit în spaţiul alb? Să fi fost zugrăvit Alexandru, cel mai iubit fiu al voievodului sau grecoaica Maria de Mangup de viţă de împăraţi bizantini sau frumoasa Maria Voichiţa, fiica voievodului Ţării Româneşti, Radu cel Frumos. Atâtea şi atâtea întrebări, atâtea şi atâtea taine nedezvăluite, pe care istoria se prea poate nu le va cunoaşte niciodată.

O anumită discuţie  a trezit  şi problema vârstei voievodului reprezentat în miniatură. Dacă unii consideră că deja la data urcării în scaun în 1457 Ştefan avea circa 20-25 de ani, apoi în 1473 când era zugrăvit în Tetraevangheliarul de la Humor, voievodul trebuia să aibă 36-41 de ani. Unii îl văd reprezentat „în floarea vârstei”  ceea ce joncţionează cu opinia că Ştefan cel Mare pe când se copia Tetraevanghelul „ abia trecuse de vârsta de 30 de ani”.

Etern izvor de inspiraţie
Miniatura lui Nicodim cu chipul lui Ştefan cel Mate a servit drept model şi sursă de inspiraţie pentru mulţi artişti plastici sculptori şi scriitori, fie că e vorba de Mihail Sadoveanu, când scria romanele sale dedicate epocii lui Ştefan cel Mare, fie că e vorba de Alexandru Plămădeală, care a turnat în bronz în 1925 chipul marelui voievod. Dacă privim cu atenţie statuia lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului şi o comparăm cu miniatura din Tetraevangheliarul de la Humor observăm similitudini izbitoare: voievodul destul de tânăr la chip, coroana împărătească, faţa rotundă, mustaţa, mantia, cizmele toate pornesc de la elementele redate de călugărului Nicodim de la Putna.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s