Primul Sfat domnesc al lui Ştefan cel Mare şi încă ceva…


Eşanu Andrei, Eşanu Valentina,

Publicat în ziarul Accente Libere, Chișinău, 22 Aprilie, 2004

După încoronare, Ştefan cu întreg alaiul de boieri, slugi domneşti, oşteni şi altă lume au pornit spre Suceava unde îl aşteptau o mulţime de treburi neamânate. Sărbătorile de Paşti au trecut în linişte, cu slujbele religioase şi cu alte festivităţi legate de Învierea Domnului. După cum înţelegea bine tânărul voievod, dar şi cum îl sfătuiră cei din preajmă, în primul rând maică-sa, apoi unchiul Vlaicul, dar şi distinşi boieri din fostul divan a lui Petru Aron, trebuia în primul rând convocat la curte  „Sfatul domnesc”, fără de care nu se rezolva nici o problemă în Ţara Moldovei de vreo sută de ani încoace. În prealabil, au fost efectuate consultări şi punere la cale cum să se procedeze, cine să fie luat în Sfat şi în ce dregătorie să fie numit. În principiu, dacă stăm şi judecăm bine s-au adunat rivalii de ieri, care trebuiau să găsească limbă comună, să pună capăt dezbinărilor şi  urii dintre grupările boiereşti, şi mai ales dintre cei din tabăra lui Ştefan, pe de o parte şi cei din tabăra lui Petru Aron, pe de altă parte.

Dintr-o secvenţă trecută ai aflat, iubite cititorule, precum că în acţiunile hotărâtoare din aprilie 1457, de partea lui Ştefan a trecut un grup important de boieri din fostul Sfat domnesc a lui Petru Aron, aceştia toţi bărbaţi cu multă experienţă de viaţă, trecuţi prin numeroase încercări şi războaie între fiii şi nepoţii lui Alexandru cel Bun timp de 25 de ani.  De aceea mai persista teama ca nu cumva să fie din nou traşi pe sfoară şi să se pomenească marginalizaţi, fără averi şi dregătorii, adică slujbe de stat. Din punctul de vedere a lui Ştefan părea că cea mai potrivită candidatură pentru a ocupa primul scaun în Sfatul domnesc era cea a unchiului său Vlaicul, bărbat încă destul de tânăr, pe care viaţa l-a învăţat multe, trecut prin războaie şi alte încercări grele, care l-au făcut focos şi îndrăzneţ. Din cealaltă grupare se evidenţia pârcălabul de Hotin Manoil, un grec cu multă carte, înţelept şi bun comandant militar (în secvenţele viitoare ne vom opri  aparte la activitatea acestor două mari figuri din domnia lui Ştefan).

Ce mai vorbă, suspiciunile şi bănuielile reciproce mai persistau, deşi tânărul Ştefan, urcat de curând în scaun, le promisese cu toată fermitatea că îi va trata în mod egal pe toţi şi că le iartă toate câte le-au făcut cu voie sau fără voie şi că a venit timpul să adune ţara după atâţia ani de risipă, vrajbă şi războaie fratricide. Până la urmă s-a convenit că în primul scaun din Sfatul domnesc să fie aşezat cel mai vârstnic dintre boieri,  Cozma al lui Şandru, după care fu aşezat  sfătosul boier pan Manoil, care în scurtă vreme s-a impus printre boierii din preajma lui Ştefan prin „voroavă” înţeleptă şi multă clarviziune, deşi făcuse parte altă dată din tabăra lui Alexăndrel, ostilă lui Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan. Cât priveşte unchiul Vlaicul, care era principala piesă din tabăra cu care venise Ştefan din Ţara Românească şi dădu război la Dolheşti, fu aşezat doar în al cincilea scaun din Sfat. Ba mai mult, pan Vlaicul nici nu trebuia  să se afle la curte, fiindu-i încredinţată administrarea celei mai îndepărtate, dar şi celei mai puternice cetăţi ale Ţării Moldovei, precum era pe atunci Cetatea Albă.  Ştefan, deşi încă foarte tânăr, înţelegea că trebuie să meargă la acest compromis, cu atât mai mult că pe lângă importanţa strategică ce o avea cetatea de la ţărmul Mării Negre, aceasta mai era şi un important centru comercial, care dacă ar fi fost controlat şi administrat cum trebuie putea să aducă importante venituri în vistieria ţării.  În acelaşi timp au respirat mai uşor şi ceilalţi boieri, văzându-l pe noul domn dispus să cedeze, să facă compromisuri pentru a păstra liniştea şi buna înţelegere.

Consultările au mai durat un timp, dar către luna lui august 1457 împărţeala dregătoriilor în Sfatul domnesc fu încheiată.  S-a văzut să Ştefan doreşte să consolideze puterea militară a ţării şi în acest scop vroia să se aibă în relaţii cât se poate de bune cu comandanţii principalelor cetăţi ale ţării. Astfel, în Sfatul domnesc, alături de Vlaicul, pârcălab de Cetatea Albă (pârcălab – comandant militar al unei cetăţi şi administrator al unui ţinut), au mai fost numiţi  Petru pârcălab (fără cetate), Iliaş şi Petru Ponici, pârcălabi de Suceava, şi Ciopei, pârcălab de Neamţ. Alte scaune au fost ocupate de pan Goian, căruia i-a fost încredinţată dregătoria de  vornic (mare demnitar la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curţii, cu conducerea treburilor interne, având şi atribuţii judecătoreşti), pan Isaia, care fu înzestrat cu dregătoria de postelnic (mare boier din Sfat, cu funcţia de mareşal al curţii şi de îngrijitor al camerei de dormit a domnului), pan Stanimir, care fu împovărat cu dregătoria de vistier (care administra acumulările băneşti ale ţării), pan Zbiarea – cu cea de stolnic (dregător care purta grija mesei domneşti),  pan Tabor – cu cea de ceaşnic (demnitar ce administra viile şi pivniţele domneşti) şi pan Ion – cu cea de comis (boier de divan care avea în grija sa grajdurile domneşti). În afară de aceştia, în Sfat au mai intrat Costea Orâş, Oţel Hodco a lui Creţu, Micu Crai, Şteţco a lui Damăncuş, care stăteau pe lângă domn şi erau permanent gata să vină cu sfaturi şi propuneri în vederea diriguirii cât mai judicioase a ţării.

Dintru început, sfetnicii au convenit şi au intervenit pe lângă domn ca acesta să întocmească scrisori către boierii refugiaţi în alte ţări, dar mai ales către cei care s-au retras împreună cu Petru Aron în Ţara Leşească, prin care voievodul îi chema acasă şi le promitea că le va fi asigurată viaţa şi li se vor înapoia moşiile, în schimb aceştia trebuiau să-l recunoască şi să-l slujească pe noul domn. Asemenea scrisori au fost expediate în repetate rânduri şi au avut efectul scontat. Rând pe rând, au revenit în Moldova pan Sin (în 1458), fost pârcălab de Hotin, Lazea Pitic, Dobrul, fost pisar la Petru Aron, pe care Ştefan îl va ridica la rangul de logofăt (feful cancelariei domneşti) şi Hodco Ştibor. În 1460 au revenit pan Duma lui Brae, Stanciul, Coste a lui Dan şi Ion Bucium, cărora li se mai alăturară, în 1462, Negrilă, în 1464 – Iaţco Hudici şi în 1466 – Radu Gangur, care în scurtă vreme va fi numit pârcălab la cetatea Orheiului. Cu toată insistenţa de care a dat dovadă Ştefan, dintre marii demnitari ai lui Petru Aron nu s-au mai întors în ţară Mihu logofăt şi fraţii săi, care au rămas pentru totdeauna în Polonia.

Să fi trecut  vreun an  şi mai bine, de când fu instituit primul Sfat domnesc a lui Ştefan, că se stinse din viaţă bătrânul boier Cozma al lui Şandru, eveniment ordinar, dar care deschisese calea spre manifestare deplină lui pan Manoil. Anume el va ocupa timp de zece ani, până la 1467, când a plecat în lumea celor drepţi, rangul de prin sfetnic a lui Ştefan cel Mare.

Astfel, ţara, încetul cu încetul, a început să revină în albia firească a vieţii.

Ştefan în cursa unei aventuri amoroase

Deşi tânărul voievod manifesta mare interes pentru treburile ţării, căutând să pătrundă şi să înţeleagă tot ce se petrece în jurul său în materie de activităţi politiceşti, să urmărească şi să dezghioace firul sfaturilor venite din partea boierilor, căutând să se implice cât mai mult în problemele curente ca voievod ce era, dar şi ca bărbat în toată firea cum se dorea, mai mult decât era în realitate. Un gând tot mai frecvent îi da ghes  – amintirea celor doi ochi care-l priviră cu atâta îndrăzneală şi admiraţie când i se punea coroana domnească pe creştet în biserica de la Direptate.

La urcarea în scaun la 12 aprilie 1457, când Ştefan cel Mare avea, după unii istorici, 20-25 de ani, iar după noi abia trecuse de 15 ani, încă nu era căsătorit.  O primă femeie care apare în viaţa tânărului domn a fost o oarecare Maruşca, numele căreia a fost fixat în Pomelnicul mănăstirii Bistriţa, fără titlul domnesc de doamnă sau cneghină, cum se obişnuia pe atunci pentru soţiile sau fiicele domnilor ţării şi a boierilor mari. Cine a fost această Maruşcă şi ce rol a jucat ea în viaţa marelui voievod? Nu se ştie până la urmă cu exactitate dacă o fi fost ea o copilă a unui ţăran sau a unui boier de prin părţile unde s-a născut şi a copilărit Ştefan cel Mare. Să fi apărut ea în viaţa lui Ştefan încă în copilărie, pe când alergau în toiul verii desculţ prin apa cristalină şi răcoritoare a pâraielor de munte a Trototuşului din preajma Bacăului? Sau poate a reuşit Maruşca să se strecoare prin mulţime şi să apară aproape de tot în biserica din satul Direptate, când mult prea tânărului voievod Ştefan i se punea pe creştet coroana de domn al ţării? Unde mai punem că era în Săptămâna Mare, cu câteva zile înainte de Paşti, şi zgâtia de fată nu a răbdat până la sărbători şi a îmbrăcat straiele noi pregătite anume şi a ieşit din mulţime ca să fie văzută de tânărul voievod, care tocmai urca pe cal, pentru a porni spre Suceava, să se aşeze în scaunul domnesc.  Oricum nu s-ar fi întâmplat lucrurile, dar Ştefan mai devreme sau mai târziu, până la urcarea în scaun sau în primii ani de domnie, a văzut-o pe Maruşca, fie în timpul încoronării sau în timpul slujbei în biserica Mitropoliei din Suceava, unde mergea în fiecare duminică şi  pe la sărbătorile împărăteşti. Anume această fată de la o vreme începu să-l preocupe, să-i domine gândul şi numaidecât a dorit să o vadă mereu aproape de el.

De sute de ani, cronicari şi istorici discută, fără să se ajungă definitiv la vreun răspuns cât de cât plauzibil, în privinţa acestei enigmatice jupâniţe. După unii, Maruşca a fost un episod întâmplător şi scurt de tot în viaţa tânărului voievod, chiar în primii ani de domnie,  pe când alţii consideră că Maruşca nu a ajuns să-i fie doamnă prin cununie şi căsătorie, dar i-a lăsat lui Ştefan un urmaş, cică chiar pe Alexandru, primul fiu al voievodului, pe care marele domn l-a iubit foarte mult, considerându-l mult timp ca cel mai destoinic de a-l urma în scaunul domnesc. Aceste presupuneri  au temei real, deoarece în Pomelnicul de la Bistriţa, alături de Maruşca, este înscris şi „fiul ei Alexandru”.  Cât priveşte soarta de mai departe a Maruşcăi, putem spune că, după cât se pare, ea se stinse la o vârstă destul de tânără, în împrejurări necunoscute, fiind, probabil, înmormântată la mănăstirea Bistriţa, unde a fost trecută la Pomelnic. Din această istorie, un lucru pare  cert, în primii ani de domnie a lui Ştefan, tânăra Maruşca avea un loc al ei la curtea domnească. Cu toate acestea, deşi Maruşca îi plăcea deosebit de mult tânărului voievod, marii boieri din Sfatul domnesc şi probabil maica voievodului, Maria-Oltea, nu doreau nici în ruptul capului ca iubita voievodului, care era, se pare, de obârşie modestă, nepotrivită cu rangul înalt nobiliar al domnului, să ocupe scaunul de doamnă a ţării. La drept vorbind, potrivit celor de la curte, pentru cinstea şi autoritatea ţării tânărul voievod trebuia numaidecât să-şi găsească pereche printre fiicele împăraţilor şi ţarilor de atunci. Oricum, până la urmă, Maruşca se stinse în scurtă vreme, fie răpusă de o boală grea, fie de amărăciune şi necaz, pentru că nu a fost acceptată la curtea domnească în calitate de doamnă alături de Ştefan.

Închinarea la poloni

Între timp, situaţia şi siguranţa ţării, dar şi a scaunului domnesc, precum au arătat discuţiile în Sfatul domnesc, cereau ca eforturile principale în materie de politică externă să fie concentrate la reglementarea relaţiilor cu Ţara Leşească. Şi aceasta nu numai din cauza că acolo se refugiase Petru Aron, dar şi din cauza că regele Poloniei continua să-l considere pe acesta deţinător legitim al tronului Ţării Moldovei şi era gata să-l sprijine într-o nouă acţiune contra lui Ştefan. Unde mai punem că Petru Aron, fiind ocrotit de înalţi demnitari poloni, îşi instalase tabăra la Cameniţa, adică în apropiere imediată de hotarul de nord al Moldovei, de unde putea să atace şi să ajungă în scurtă vreme la Suceava. Pe lângă aceasta, şi puternica cetate a Hotinului era în mâinile polonilor şi a lui Petru Aron. Dacă în Ţara Ungurească nu era încă urcat în scaun un nou rege, după moartea lui Iancu de Hunedoara, şi drept urmare nu putea fi vorba de stabilirea unor relaţii, apoi cât priveşte Ţara Leşească problemele trebuiau rezolvate fără amânare. În primul rând era neapărată nevoie ca noul domn al Ţării Moldovei să fie recunoscut de regele Ţării Leşeşti şi ca  Petru Aron cel puţin să fie aşezat cât mai departe de hotarele Ţării Moldovei.

În această situaţie un rol deosebit l-a jucat  Manoil Grecul, care cunoştea foarte bine nu numai situaţia din Polonia, dar şi pe mulţi înalţi demnitari polonezi, deoarece a deţinut ani de-a rândul dregătoria de pârcălab la Hotin, apoi  mult timp s-a aflat pe lângă regele polon,  ca susţinător şi epitrop al lui Alexăndrel.

Deoarece regele nu vroia nici în ruptul capului să reacţioneze la propunerile lui Ştefan, acesta din urmă fu sfătuit să intervină cu forţe considerabile în Pocuţia şi alte provincii poloneze de graniţă, determinându-l pe regele Cazimir să accepte negocierile. Acestea s-au desfăşurat la începutul lui aprilie 1459 la Overchelăuţi pe Nistru. Tratativele s-au încheiat prin semnarea unui tratat prin care partea poloneză în principiu l-a rerunoscut pe noul domn şi a acceptat să-l îndepărteze pe Petru Aron de graniţa Moldovei, iar partea moldavă recunoştea suzeranitatea regelui polon, Ştefan recunoscându-se vasal al regelui  şi făcea cedări maximale boierilor pribegi, care urmau să se repatrieze, fiindu-le întoarse moşiile şi recunoscute privilegiile de mai înainte.

Astfel, relaţiile au fost aduse pe un făgaş paşnic, voievodul Moldovei obţinu un prim rezultat în politica externă. În aceste acţiuni, în bunul lor mers, un rol important l-au jucat boierii din Sfatul domnesc al lui Ştefan.  La această etapă menţinerea voievodului în scaunul ţării  depindea încă foarte mult de marea boierime, care căuta pe toate căile să-şi  asigure averile, precum şi poziţia dominantă în rezolvarea problemelor de stat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s