Ștefan cel Mare: prima acțiune militaro-politică (Miruirea şi încoronarea lui Vodă Ştefan)


Eşanu Andrei, Eşanu Valentina,

Publicat în ziarul Accente Libere, Chișinău, 15 Aprilie, 2004

 

Ca să fim sinceri, iubite cititorule, trebuie să-ţi mărturisim că în secvenţa precedentă am trecut special cu vederea un episod din cadrul evenimentelor care au avut loc în aprilie 1457, episod care nu este lipsit deloc de importanţă din punctul nostru de vedere. Ba dimpotrivă, după cum vom încerca să arătăm mai jos, este vorba de un eveniment esenţial ce ţine de ridicarea şi recunoaşterea de către boieri, cler, şi ţară a lui Ştefan voievod ca domn al Moldovei. Reieşind din titlul acestei secvenţe, cititorul îşi poate da seama că este vorba de miruirea şi încoronarea  lui Ştefan cel Mare.

„Pomăzuirea”

Dintru început, vom arăta că, „pomăzuirea”, cum se spunea pe acele timpuri, însemna ungerea sau miruirea de către mitropolitul ţării a voievodului în scaunul domnesc, ceea ce ar însemna binecuvântarea de către înaltul ierarh a pretendentului la tronul domnesc. Aceeaşi ceremonie includea  şi o altă procedură, nelipsită în asemenea cazuri, care consta în punerea coroanei domneşti pe fruntea celui care era înscăunat. Bineînţeles, iubite cititorule, vei întreba pe bună dreptate, ce mai poate fi şi cu această  întâmplare deoarece vei spune că „pomăzuirea” şi încoronarea lui Ştefan cel Mare trebuia să se fi produs la fel cum se făcea pe pământul Ţării Moldovei de vreo sută de ani la rând, când venea în scaun un nou domn.

Încercând   să întrevadă cum s-au derulat evenimentele în acea zi frumoasă de primăvară vestitul cronicar Grigore Ureche scria precum că „… Ştefan vodă strâns-au boiarii ţării şi mari şi mici şi altă curte mărunte dimpreună cu mitropolitul Teoctistu şi cu mulţi călugări, la locul ce să chiamă Direptatea şi i-au întrebatu pre toţi: iaste-le cu voietuturor să le fie domnu? Ei cu toţii au strigat într-un glas: „În mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti”. Şi deci ci toţii l-au ridicatu domnu şi l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Teoctistu. Şi de acolea luo Ştefan vodă steagul Ţării Moldovei şi să duse la scaunul Sucevii”.

Ne grăbim să-ţi satisfacem curiozitatea şi să spunem că, evenimentul la care ne referim a avut loc oarecum cu  totul în alt chip şi cu totul în alt loc, decât se făcea aceasta până la Ştefan cel Mare şi de cum descrie evenimentul Grigore Ureche.

Atmosferă de izbândă la Direptate

Aşa dar, să ne întoarcem imaginar  în ziua de 12 aprilie 1457, dată  care  corespundea zilei de marţi în Săptămâna Mare (înainte de Paşti) în acel an, când oastea lui Ştefan cel Mare a biruit şi a dispersat destul de repede oastea lui Petru Aron, s-au produs şi alte evenimente nici pe departe lipsite  de importanţă. Este vorba că, fie în urma  unor negocieri secrete preliminare, fie    maniera deosebit de convingătoare în care a dat lupta Ştefan cel Mare la Dolheşti, boierii din Sfatul domnesc a lui Petru Aron, se prea poate, chiar în aceeaşi zi, au trecut de partea învingătorului, acoperindu-l de urale, de aclamaţii de mărire şi slăvire, de domnie paşnică şi îndelungată. Nu se ştie cum, dar la acea mare adunare, care a avut loc în scurtă vreme după lupta hotărâtoare, cu toate că Petru Aron nu a fost prins şi reuşi totuşi să dea bir cu fugiţii, îi ieşi în mare grabă înainte noului voievod vlădica Teoctist, care fu ridicat în scaunul mitropolitan de la Suceava cu câţiva ani mai înainte chiar de cel care pierdu lupta. În tot cazul, drumul spre capitală era deschis şi nu mai putea nimeni să-i stea în cale învingătorului să meargă cu mare „pohvală” spre Suceava şi să-şi  ocupe scaunul mult râvnit de voievod al Ţării Moldovei. Cu atât mai mult că, de la Dolheşti până la Suceava nu era atât de departe. Ei bine, Ştefan nu se grăbi să  ajungă cât mai curând la Suceava însoţit de mulţimea de boieri, oşteni şi susţinători, unde, după obicei, în biserica domnească cu hramul Sf. Gheorghe, numită Mirăuţi, era oficiată slujba religioasă după care era „pomăzuit” şi încoronat noul domn, aşa după cum se ştia din veac.

 O întorsătură neaşteptată

Mult prea tânărul pe atunci Ştefan, văzându-se biruitor, luă îndată o hotărâre ieşită cu totul din comun, fie din cauza că nu prea ştia „obiceiul” ţării, ceea ce este mai puţin probabil, fie că ardea de mare nerăbdare să se vadă încoronat, fapt care ni se pare mult mai aproape de adevăr, a decis ca ceremonia de „pomăzuire” şi încoronare să aibă loc nu în capitală, nu în biserica domnească de acolo, ci în una din satul cel mai apropiat de câmpul de bătaie. Acesta s-a dovedit a fi satul Direptate, situat  la o aruncătură de băţ de Suceava. Evenimentul a produs mare impresie asupra celor prezenţi, fapt despre  care ne vorbeşte şi tradiţia orală care a ajuns, fiind transmisă din gură în gură, până în zilele noastre. În mica bisericuţă de lemn din partea locului, mitropolitul Teoctist a săvârşit Sfânta Liturghie, a rostit alte rugăciuni după obicei, apoi a trecut la săvârşirea actului de miruire şi încoronare a voievodului. După obicei, mitropolitul „cu două lumânări cadelniţându-l i-a dat să sărute crucea şi sfânta evanghelie”. Noul domn a îngenuncheat la altar în dreptul uşilor împărăteşti, şi-a rezemat capul de marginea pristolului unde „mitropolitul punându-i omoforul pe cap a citit cu glas tare rugăciunile de încoronare a împăraţilor creştini”. La rândul său, tânărul Ştefan cu o expresie gravă pentru vârsta sa, răspunse precum fusese îndrumat în grabă de cei din preajmă, precum că „nu poate să nu dea ascultare poruncii tatălui său” care încă pe la 1450 îi lăsase cuvânt că va trebui să-l urmeze în scaun după ce acesta va trece la cele veşnice. Şi că după cum a înţeles prea bine noul voievod aceasta era şi „voinţa întregii ţări, că tocmai de aceea primeşte demnitatea oferită şi va conduce pe supuşii săi cu toată dreptatea, devotamentul şi blândeţea” (după Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei). La aceste cuvinte, întreaga adunare s-a ridicat şi a însoţit pe noul domn spre ieşirea din biserică. În frunte mergea mitropolitul şi alte feţe bisericeşti.

Din lipsă de spaţiu în mica bisericuţă, la ceremonie au asistat doar cei  mai dintre cei mai apropiaţi boieri ai voievodului şi vrem să credem numaidecât  a  urmărit cu atenţie cele ce se petreceau în faţa altarului şi Maria-Oltea, mama voievodului. Lacrima scăpată de fericire şi-a şters-o în grabă cu năframa, cu speranţa că nu a fost observată de nimeni în momentul de fericire, dar şi de slăbiciune femeiască, totodată. Să fi fost soare şi frumos în ziua aceea  când ieşea Ştefan voievod cu coroana de aur strălucitoare pe cap, despre acestea nu mai scrie nici un letopiseţ, dar, iarăşi după obicei, în faţa bisericii îl aşteptau cei mulţi, care l-au  întâmpinat cu urări de sănătate şi domnie fericită întru binele ţării şi a poporului. Tot în curtea bisericii era pregătit  pentru noul domn un cal frumos, tânăr şi zburdalnic, la fel ca firea şi vârsta  noului voievod. Aproape fără să fie ajutat de cineva, elementul nelipsit la asemenea ceremonii, Ştefan încălecă iute şi porni însoţit de boieri, oşteni şi altă mulţime spre Suceava. În drum, iscoadele care ajunseseră deja în capitală l-au informat pe voievod că în oraş domneşte liniştea şi că puţinii susţinători ai lui Petru Aron şi-au luat şi ei tălpăşiţa spre Cameniţa, dincolo de Nistru.

De ce la Direptate?

Vei întreba contrariat, iubite cititorule, care a fost totuşi cauza că Ştefan, în ciuda tuturor aşteptărilor, a preferat să fie încoronat într-o modestă bisericuţă  sătească? Răspunsul pe care ţi-l putem da,  dacă nu-l intuieşti, pare să fie cu totul neaşteptat.  Intuiţia şi strădaniile noastre de mai mulţi ani asupra hrisoavelor şi analelor din epocă ne duc la gândul că Ştefan s-a grăbit atât de mult să  primească coroana domnească pentru că l-a dat de sminteală nu numai felul său de a fi iute şi „unde nu gândeai acolo îl aflai”, precum va scrie mai târziu cronicarul, dar şi simplul motiv că era încă aproape  un copil cu vârsta trecută abia de 15 ani, când porni în prima sa campanie militară în aprilie 1457. Să se fi împotrivit boierii sau mamă-sa, Maria-Oltea, încoronării în sat la Direptate, căci, vezi bine, chiar şi la urcarea în scaun trebuie respectate toate „obiceaele”, că se cade   ca noul domn să fie miruit şi încoronat la „Sfeti Gheorghe”, adică în biserica mitropolitană  Mirăuţi din Suceava. Dar până la urmă, insistenţa unui adolescent, care dorea cât mai repede să ia coroana domnească, să se vadă domn, s-a dovedit  a fi hotărâtoare. Pe ici-colo, marii boieri, până şi cei mai bătrâni, au zâmbit cu şiretenie pe sub mustăţi, cedând în faţa unui capriciu de copil. Până la urmă, ştiau ei bine că tot ei vor fi aceea care  vor stăpâni şi vor dirigui ţara după bunul lor plac, cum au făcut-o de atâtea ori când scaunul era ocupat de vreun tânăr vlăstar domnesc. Astfel, compromisul îşi găsi loc  şi în această situaţie un pic amuzantă şi, se pare, fără precedent în Ţara Moldovei, din cele câte  ţineau minte până şi cei mai vârstnici boieri.

Aşa avu loc „pomăzuirea” şi încoronarea  celui care peste puţină vreme va da de ştire  Europei că pe scaunul Ţării Moldovei a urcat un domn vrednic şi evlavios, în acelaşi timp viteaz şi foarte îndrăzneţ în diriguirea şi apărarea ţării.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s